Astfel de locaţii ideale sunt foarte greu de găsit, iar proiectanţii sunt nevoiţi de multe ori să se descurce cu ce au. Astfel, apar aeroporturi cu o structură sau o locaţie cel puţin bizară la prima vedere, care reprezintă adevărate provocări chiar şi pentru cei mai experimentaţi piloţi şi aventuri în toată regula pentru pasagerii mai fricoşi. Iată, mai jos, câteva dintre cele mai ciudate aeroporturi din lume.
Aeroportul Internaţional Kansai (Osaka, Japonia)
Pentru că uscatul nu prisoseşte Japoniei, inginerii au construit aeroportul pe apă. Procesul a durat circa şapte ani. Nu s-a ţinut însă cont de încălzirea globală, care, prin ridicarea nivelului mărilor, ar putea pune în pericol insula artificială.
Aeroportul Gibraltar (Gibraltar)
Construit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aeroportul situat între Maroc şi Spania serveşte drept bază Flotei Aeriene Regale a Marii Britanii. Ciudăţenia aeroportului constă în faptul că pista se intersectează cu autostrada Winston Churchill, una dintre cele mai aglomerate din regiune. De fiecare dată când un avion aterizează sau decolează, maşinile aşteaptă la barieră.
Aeroportul Internaţional Madeira (Madeira, Portugalia)
Madeira este o insula de mici dimensiuni, în largul coastei portugheze. Geografia regiunii i-a forţat pe proiectanţi să construiască aeroportul cu ajutorul a 200 de stâlpi, capabili să susţină greutatea pistei şi a aeronavelor.
Aeroportul Internaţional Don Mueang (Bangkok, Thailanda)
Deşi pare un aeroport obişnuit, Aeroportul Internaţional Don Mueang găzduieşte între piste un… teren de golf.
Aeroportul Internaţional Courchevel (Courchevel, Franţa)
Dacă vrei să schiezi în faimoasa staţiune franceză Courchevel, vei avea parte de un zbor palpitant: după un slalom printre piscurile Alpilor, urmează o aterizare cu emoţii. Surpriza este dealul care te întâmpină la mijlocul pistei, unul destul de abrupt. Doar piloţii cu o certificare specială au voie să opereze aeronave pe aeroportul din Courchevel.
Aeroportul Barra (Barra, Scoţia)
Avioanele care se îndreaptă spre insula scoţiană Barra folosesc cu succes plaja drept pistă, încă din anii ’30. Chiar dacă nu există suprafeţe pavate, aeroportul are un turn de control modern care ghidează peste 1.000 de curse anual.
Aeroportul Qamdo Bangda (Tibet)
Qamdo Banga este aeroportul aflat la cea mai mare altitudine din lume: circa 4.250 de metri. Pista de aterizare şi decolare are o lungime considerabilă, de 5,6 kilometri, necesară manevrelor la astfel de înălţimi.
Aeroportul Inrenaţional Macau (Macau)
Macau, o fostă colonie portugheză aflată în largul coastei chineze, nu a avut un aeroport care să poată găzdui aeronave de mari dimensiuni până în 1995. A fost nevoie de netezirea unei fâşii de pământ, într-o regiune cu un teren foarte dificil pentru construcţii extinse, pentru a putea înfiinţa un aeroport.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu