sâmbătă, 1 mai 2010

Bizar! Material care este invizibil.

Oamenii de stiinţă din Marea Britanie au descoperit un film flexibil, care reprezintă un pas mare spre “mantia de invizibilitate”a lui Harry Potter.

Filmul conţine structuri mici care împreună constituie un “metamaterial“, care poate, printre alte trucuri, manipula lumina pentru a face obiectele invizibile, potrivit BBC.
Fizicienii consideră această descoperire un mare pas înainte. Metamaterialele întrerup fluxul luminos şi îl canalizează la un nivel fundamental, astfel el este perceput ca o undă de lumină curbată în anumit fel pentru a obţine un anumit rezultat.


Marele progres pe care îl înregistrează Metaflex constă în faptul că, spre deosebire de prototipurile precedente, este flexibil şi funcţionează la frecvenţe de lumină percepute de ochiul uman.
“Primul pas este să îţi imaginezi că toate acestea pot fi puse în practică. Toate rezultatele au fost obţinute folosind suprafeţe plate şi rigide, pentru că acestea sunt procedurile folosite pentru crearea nanostructurilor”, declară autorul studiului Andrea Di Falco, de la Universitatea St. Andrew.
Inventatorii Metaflexului spun că oamenii sunt acum capabili să manipuleze lumina la un alt nivel şi că materialul pe care l-au inventat îşi va dovedi utilitatea în numeroase domenii, de la optica medicală la îmbrăcăminte.
As vrea si eu sa vad acest lucru, si sa vedem atunci spargeri..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu